19
Vin, Apr

Eveniment

Femeie din Săcele, reținută după ce a furat un portofel.

La data de 22 octombrie 2022, în jurul orelor 17.16, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele au fost sesizați, de către o femeie, în vârstă de 63 ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în incinta unui magazin de pe raza localității Săcele, persoane necunoscute i-au sustras portofelul, în care se afla suma aproximativă de 600 lei și un card bancar.

Cercetările și investigațiile efectuate de polițiști au condus la identificarea autorului, fiind vorba despre o femeie, în vârstă de 43 ani, din Municipiul Săcele.

Cu privire la persoana suspectă a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 ore, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „furt”, „efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos” și „accesul ilegal la un sistem informatic”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

 

sursa: I.P.J. Brașov


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: