08
Mie, Feb

sursă foto: dcnews.ro

Eveniment

Precizări referitoare la Campania “Dar din suflet pentru seniori”.

Direcția de Asistență Socială Brașov face următoarele precizări referitoare la Campania “Dar din suflet pentru seniori”, cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun 2022:

-          Beneficiarii sunt pensionarii care au domiciliul stabil în municipiul Brașov, au venituri de până la 1700 lei/lună și vârsta de minim 63 ani femeile sau minim 65 ani bărbații, vârstă împlinită până în data de 31.12.2022 inclusiv.

-          Campania se derulează până în data de 30.12.2022, astfel încât să permitem tuturor beneficiarilor să intre în posesia tichetelor la care au dreptul;

-          Pentru persoanele nedeplasabile există posibilitatea ridicării tichetelor de către o altă persoană pe baza unei împuterniciri olografe (scrisă de mână);

Au fost luate toate măsurile pentru a reduce la minimum timpul de așteptare și formarea cozilor. Au fost deschise ghișee suplimentare, au fost eliminate pauzele de dezinfecție pentru asigurarea unui flux continuu, iar personalul DAS Brașov oferă consiliere și îndrumare în completarea formularelor.

Precizăm că, dacă în întreaga Campanie derulată cu ocazia Sărbătorilor de Paște 2022 s-au distribuit un număr de 3250 tichete sociale, în primele trei zile ale Campaniei prezente s-au distribuit deja un număr de 1771 de tichete sociale, în prima zi 448, în a doua zi 595, iar în a treia zi 728 de tichete sociale.

Programul de lucru cu publicul al Direcției de Asistență Socială Brașov este: luni, marți, miercuri, vineri între orele 08:30-15:00 și joi între orele 8.30-17.00.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: