29
Vin, Mar

Eveniment

Ionuț Sorin Banciu, despre taxa pe soare.

Teodora Tompea: De ce este necesară o astfel de taxă acum? Pare că taxa înfrânează procesul de tranziție către energie verde. Cum vedeți dvs. Cum se vede din sfera Ministerului Mediului?

Sorin Banciu: Este vorba despre transpunerea unei Directive. Directiva pentru Energie Regenerabilă 2, care a fost întârziată foarte mult.

Așa cum a spus și domnul Ministru al Energiei, netranspunerea unei directive la timp poate duce la un infringement din partea Comisiei. Netranspunerea este foarte ușor de dovedit de către Comisie, pentru că există un termen: nu s-a respectat termenul, putem ajunge foarte ușor în fața Curții Europene pentru Justiție cu penalități foarte mari pentru România;

De aici a venit urgența implementării acestei directive.

Dincolo de această urgență, am citit și eu articolul respectiv și vreau să spun că nu sunt în pericol prosumatorii mici; Nu discutăm despre un impact asupra persoanelor fizice care vor aplica pe casă panouri fotovoltaice – acolo vorbind de o producție de 3kWt, iar Ordonanța specifică o producție de 30 de kWt și de o capacitate cumulată din totalul de 8% din totalul capacității naționale.
Așadar, riscul aplicării acestei taxe, care se va aplica în baza unui studiu pe care ANRE-ul îl va face transparent și participativ, doar atunci, cu condiția ca 8% din capacitatea de energie a țării să fie asigurată de prosumatori, doar atunci se va putea aplica această taxă. Deci din perspectiva mea, în această situație, nu există acest risc pentru prosumatorii mici, iar termenul de implementare este oricum 2026.

Ne uităm, de asemenea, pe ce înseamnă proiectul RePowerEU – suntem în discuții cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – România va trebui să desemneze așa numitele Go-to Areas, adică niște zone în care toate avizele și procedurile să fie simplificate. Prin urmare, vom lua în calcul toate zonele antropizate, toate acoperișurile și pot spune că în acest moment suntem departe de riscul supra-taxării. Iar în ultimă instanță, vorbim de o Ordonanță de Urgență care poate fi modificată în Parlament, iar în prezent nu cred că suntem într-o situație care să impună măsuri exagerate.

Postare FB

Evit discuțiile pe teme vagi sau alarmiste, în special atunci când acestea nu sunt altceva decât exerciții de escaladă ale unora care vor să profite de temerile ori fricile cetățenilor în scop electoral.

Totuși, atunci când spectacolul devine dezinformare, cred în principiul auto-sesizării. Mulțumesc Teodora Tompea pentru posibilitatea de a interveni, așadar, în jurnalul Digi24, pe tema taxei pe soare.

Nu, nu sunt în pericol prosumatorii mici

Așa numita taxă pe soare, DACĂ se va aplica din 2026, îi va viza, în principal, pe producătorii mari de energie regenerabilă, anume pe cei care fac asta sub forma unei activități economice.

Dacă ar fi să facem o paralelă de sezon, probabil vă amintiți când se vindeau pungi cu aer de pe stadioanele care găzduiau campionate și meciuri de fotbal . Taxa i-ar viza nu pe cei care vor să respire aer de cupă sportivă, ci pe cei care, folosindu-se de contextul sportiv, gândesc afaceri în vederea obținerii unor profituri.

Or, acesta este de fapt unul din principalele roluri ale statului, iar asta v-o spune un liberal: încercarea asigurării unui echilibru socio-economic pentru cetățenii unui stat.

Reiau, în final, invitația de a privi lucrurile responsabil și critic constructiv. În vremuri ca cele pe care le traversăm, amăgirile pot deveni periculoase, iar cei care au luat deja startul alegerilor din 2024 le vor folosi ca pe niște himere pentru un popor încercat oricum parcă prea mult.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: