25
Joi, Apr

sursă foto: realitatea.net

Eveniment

Ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, a afirmat că, în acest moment, „are sens” includerea Croaţiei în spaţiul Schengen, însă nu şi admiterea României şi Bulgariei.

Pentru noi se aplică decizia conform căreia credem că are sens să includem Croaţia şi să nu includem acum Bulgaria şi România. Este important - în cazul sistemului de azil, reţineţi - ca trei aspecte de bază să funcţioneaze: protecţia frontierelor externe, refuzurile şi distribuirea. Adevărul este că multe lucruri nu funcţionează în aceste domenii. Şi de aceea trebuie să continuăm să muncim şi să luptăm”, a afirmat ministrul austriac de interne în interviul acordat Kurier.

„Acest lucru este susţinut de SPÖ şi Neos, printre alţii. Adevărul este că deja am avertizat despre această situaţie în aprilie. Nimeni nu a ridicat această problemă în primăvară în timp ce eu am avertizat că va veni. Am ridicat în repetate rânduri această problemă şi la nivel european, pentru că suntem primii afectaţi de acest val de refugiaţi economici, cei mai mulţi dintre ei vin pe ruta balcanică”, a mai afirmat ministrul de Interne austriac. 

Este un moment nepotrivit să votăm acum o extindere, când sistemul frontierelor externe nu funcţionează”, a declarat pentru „Kurier” ministrul Gerhard Karner, care face parte din partidul conservator ÖVP. „Extinderea unui sistem deja disfuncţional nu poate funcţiona. Situaţia din Europa arată foarte clar că protecţia frontierelor externe a eşuat”, a spus ministrul Gerhard Karner.

 

 

Sursa: realitatea.net


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: