20
Sâm, Apr

sursa foto: g4media.ro

Eveniment

Un comisar-șef din Brigada Rutieră a Capitalei a fost reținut de DNA, alături de un fost șef al structurii FOTO Poliția Română.

"Un fost șef al Brigăzii Rutiere București în anii "90, actualmente avocat, dar și subalternul său de atunci, devenit șeful Biroului Accidente Ușoare, au fost reținuți, marți seara, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție.

Potrivit unor surse judiciare, cei doi sunt bănuiți de trafic de influență, după ce i-ar fi promis unui șofer prins băut la volan că îl vor ajuta să scape de dosar.  Ion Joe Stoica și fostul șef al Brigăzii Rutiere a Capitalei în anii "90, Ion Șoricică

Cei doi ar uma să fie duși, miercuri, la Curtea de Apel București cu propunere de arestare preventivă", se arată într-un comunicat oficial

Acum în vârstă de 70 de ani, Șoricică s-a ocupat în 1990 cu circulația minerilor în Capitală. Șoricică a fost destituit în anul 2000 după ce presa a prezentat dovezi că acesta făcea trafic cu mașini furate.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 04 octombrie 2022, a inculpaților:

STOICA ION-JOE, comisar șef de poliție, fost șef al Biroului Accidente Rutiere Soldate cu Victime din cadrul Brigăzii Rutiere Bucureşti, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de trafic de influență,

Avocat în cadrul Baroului București, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de complicitate la trafic de influență.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 08 ianuarie 2022 - prezent, inculpatul Stoica Ion-Joe, în calitatea menționată mai sus, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, ar fi pretins și a primit de la o persoană cercetată pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice având o alcoolemie peste limita legală, suma de 3.000 de euro.

În schimbul banilor, ofițerul de poliție ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unor colegi de serviciu și ar fi promis că îi va determina pe aceștia să dispună față de persoana cercetată o soluție de clasare.

Mai mult, inculpatul Stoica Ion-Joe i-ar fi pus la dispoziție persoanei respective “o rețetă” ce cuprindea aspectele pe care aceasta trebuia să le declare astfel încât la efectuarea unui calcul retroactiv al alcoolemiei rezultatul să fie unul inferior limitei care atrage răspunderea penală.

Celor doi inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 05 octombrie 2022, cei doi inculpați urmează să fie prezentați Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, se arată în comunicatul DNA.

 

 

sursa: realitatea.net

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: