29
Vin, Mar

Eveniment

Adrian Ioan Veștea, liderul liberalilor brașoveni și al Consiliului Județean, este noul președinte al Ligii Aleșilor Locali ai PNL la nivel național.

Decizia a fost luată în data de 3 octombrie 2022, în cadrul ședinței de Birou Permanent Național al partidului.

Liga Aleșilor Locali (L.A.L.) este o structură ce cuprinde membrii PNL aleși în administraţia publică locală si are drept scop promovarea ideilor liberale, a valorilor naționale, a programului, activităților și preocupărilor PNL în domeniul administrației publice locale, precum și elaborarea de propuneri, strategii și programe de sprijinire a comunităţilor locale.

Pe 14 octombrie peste 300 de aleși locali liberali din județul Brașov se vor întâlni la Feldioara unde vor constitui o structură teritorială a L.A.L., compusă din membri care sunt consilieri locali sau judeţeni, primari sau viceprimari, președinţi sau vicepreședinţi de Consilii Judeţene.

În final, când toate organizațiile județene își vor finaliza procedurile, vor fi organizate alegeri pentru conducerea Ligii la nivel național.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: