25
Joi, Apr

sursă foto: realitateadesalaj.net

Eveniment

Activități specifice derulate de către polițiștii brașoveni pentru menținerea siguranței rutiere.

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

În fapt, la data de 03 octombrie 2022, în jurul orei 03.10, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 23 ani, din județul Ialomița, care conducea un autovehicul pe strada Bronzului, din municipiul Brașov.

La testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv la cannabis. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanței psihoactive în organism.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

 

Sursa: I.P.J. Brașov


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: