29
Vin, Mar

Eveniment

Activități specifice derulate de către polițiștii brașoveni pentru menținerea siguranței rutiere.

1. La data de 06 august 2022, în jurul orei 13.00, un bărbat, în vârstă de 34 ani, care conducea un autovehicul pe raza municipiului Săcele, din județul Brașov, a lovit peretele unui imobil, în urma evenimentului rutier rezultând doar pagube materiale.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 1,31 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

2. Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” și „vătămare corporală din culpă”.

În fapt, la data de 06 august 2022, în jurul orei 21.10, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că pe DJ104A, județul Brașov, a avut loc un accident rutier, în care a fost implicat un motociclu.

Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 37 ani, care conducea un motociclu pe DJ104A, la km 43+50 m, sens de deplasare localitatea Viștea către orașul Victoria, din județul Brașov, s-ar fi autoaccidentat, prin aceea că ar fi căzut pe partea carosabilă.

Victima a fost preluată și transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

De asemenea, procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 1,03 mg/l alcool pur. În consecință, acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale vehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

3. La data de 07 august 2022, în jurul orei 01.20, polițiști din cadrul Poliției Orașului Victoria au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 39 ani, care conducea un autovehicul pe strada Victoriei din orașul Victoria, județul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,98 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

4. Polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Bran efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

În fapt, la data de 06 august 2022, în jurul orei 08.45, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 48 ani, din județul Ilfov, care conducea un autovehicul pe DN73, pe raza Stațiunii Bran, din județul Brașov.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.

De asemenea, la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,32 mg/l alcool pur.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

5. La data de 06 august 2022, în jurul orei 08.10, polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 38 ani, din județul Tulcea, care conducea un autovehicul la intersecția DN73 cu A3, județul Brașov.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

6. Polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

În fapt, la data de 06 august 2022, în jurul orei 15.00, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 35 ani, din municipiul București, care conducea un autovehicul pe DN1E, pe raza Stațiunii Râșnov, din județul Brașov.

Procedându-se la testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv la cannabis. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanței psihoactive în organism.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

7. La data de 07 august 2022, în jurul orei 04.00, polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 31 ani, din județul Hunedoara, care conducea un autovehicul pe strada Constantin Dobrogeanu-Gherea din municipiul Brașov.

La testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv la cocaină. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanței psihoactive în organism.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

8. Polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335, alin. (1) și alin. (3) din Codul Penal.

În fapt, la data de 07 august 2022, în jurul orei 02.30, polițiștii au depistat în trafic un tânăr, în vârstă de 22 ani, din județul Covasna, care conducea un autovehicul pe DN13E, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,70 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autovehicul i-ar fi fost încredințat de către o altă persoană pentru a fi condus pe drumurile publice.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

 

sursa: I.P.J. Brașov

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: