24
Mie, Apr

sursă foto: dottotv.ro

Eveniment

O mină marină din cel de-Al Doilea Război Mondial, aflată la 15 km de țărm, a fost distrusă de scafandri.

Forțele Navale au transmis că mina a fost descoperită în urma scufundărilor făcute în cadrul unui exercițiu de amploare. Sute de militari români și străini caută minele care amenință litoralul românesc. Acțiunea are loc după ce, în ultima perioadă, au fost descoperite tot mai des mine în apele teritoriale. 

Se fac exerciții de amploare în largul Mării Negre. Scafandrii Forțelor Navale Române vor face demonstrații și vor distruge mine descoperite la mare adâncime. Sute de militari români şi străini participă la aceste exerciţii. 

Exercițiul multinațional „Eurasian Partnership MCM Dive 22” are loc în perioada 1-5 august.

Două detașamente de scafandri de mare adâncime și scafandri EOD (Explosive Ordnance Disposal) au executat, împreună cu scafandrii din Bulgaria și Azerbaidjan, antrenamente de scufundare în domeniile de luptă împotriva dispozitivelor explozive improvizate și contra minelor.

Exercițiul se desfășoară în raioane maritime din largul țărmului României de la Marea Neagră și are ca obiectiv principal consolidarea interoperabilității dintre forțele participante.

 

 

Sursa: realitatea.net


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: