28
Joi, Mar

sursa foto: digi24.ro

Eveniment

După o lungă așteptare, România ar putea adera, într-un final, la Spațiul Schengen. Diplomatul Bogdan Aurescu, de la Ministerul de Externe (MAE), a făcut anunțul.

Liderul de la MAE și-a exprimat optimismul în contextul aniversării a 30 de ani de la semnarea Tratatului dintre România și Germania privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa, precum și a 55 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice cu Republica Federală Germania, și a 150 de ani de la înființarea primei misiuni diplomatice a României la Berlin.

Avem, iată, o relație privilegiată, iar Tratatul acesta, care acum 30 de ani vorbea despre parteneriatul în Europa, nu face altceva decât să exprime o realitate pe care astăzi noi o trăim, și anume faptul că atât România, cât și Germania, în Uniunea Europeană actuală, care este atât de greu încercată de foarte multe provocări – n-am să înșir aici toate aceste provocări, toate aceste crize suprapuse care se potențează, din păcate, reciproc în anumite situații – toate aceste provocări au nevoie de răspunsuri”, a transmis șeful diplomației române.

Iar România și Germania în acest moment sunt două state care gândesc la fel, care acționează la fel și care doresc să ducă mai departe proiectul integrării europene. În același timp, găsim soluții pentru foarte multe dintre problemele pe care le înfruntăm acum”, a mai transmis Aurescu.

Diplomatul român a mai vorbit și despre obiectivul țării noastre de a adera la Spațiul Schengen.

Cred că este foarte important, în contextul acțiunii solidare și puternice a României în timpul acestui război din Ucraina, prin modul în care am gestionat situația celor peste 1,75 de milioane de refugiați ucraineni care au intrat de la începutul războiului și până astăzi în România și pe care i-am gestionat cu succes, cred că putem să sperăm la o susținere consecventă și fermă a Germaniei pentru aderarea cât mai curând a României la spațiul Schengen, ceea ce este important inclusiv pentru relația interumană dintre România și Germania, dintre etnicii germani din România, cu Germania, și invers, dintre comunitatea românească din Germania cu România”, a mai punctat diplomatul.

 

 

sursa: romaniatv.net


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: