29
Vin, Mar

Eveniment

Din această săptămână, iubitorii de mountain-bike se pot bucura de toate cele trei trasee din Postăvarul, amenajate de NH Bike în parteneriat cu Primăria Brașov.

Anul acesta va fi gata și primul traseu complex, dintre cele 3 pe care le amenajează primăria în cadrul bike-park-ului Postăvarul. La finalul lucrărilor, Poiana Brașov va dispune de 20 de km de trasee de downhill.

Reprezentantul Asociației Sportive NH Bike, Bogdan Micu, a predat ieri documentația tehnică pentru încă două trasee de mountain-bike pe care le-a amenajat în masivul Postăvarul, în parteneriat cu Primăria Brașov, după ce anul trecut a finalizat primul traseu. Cele trei vor completa bike-park-ul pe care Primăria Brașov îl amenajează în Masivul Postăvarul.

Proiectul inițiat de NH Bike a presupus amenajarea a trei trasee în masivul Postăvarul, între liziera pădurii și instalațiile de producere a zăpezii artificiale, trasee asemănătoare unei poteci turistice de drumeție, cu singura diferență că este permis doar accesul cicliștilor.

Deși proiectul nu a presupus lucrări la fel de complexe ca în cazul celor  executate pe traseele amenajate de primărie, și cele trei trasee realizate de NH Bike includ rampe, pasarele sau săritori și au diferite grade de dificultate, astfel: Red Line este un traseu cu dificultate medie, NH DH și continuarea sa, Monkey Business, este un traseu greu, iar Forest Flow - Killy’s Back Yard - RangerDanger Techno Belly este un traseu ușor.

Lucrările au fost realizate de companiilor de trailbuilding TrailBros și Elevation Trail Works.

Proiectul a demarat în octombrie 2019 și era estimat să se termine într-un an, dar s-a prelungit pe parcursul a trei ani.

,,Proiectul durează foarte mult deoarece traseele se proiectează după niște norme care există doar pentru drumuri forestiere în România. Noi trebuie ne adaptăm ca traseele să fie niște mini-drumuri forestiere. Trebuie să respectăm toate normele și, cumva, să le facem să fie și interesante, să nu tăiem nici arbori, să fie și accesibile pentru începători - ceea ce pe o diferență de nivel așa de mare cum e în Postăvarul este aproape imposibil. Dar, din fericire, am reușit lucrul ăsta. Orice om care  - spun eu  - poate să stea în picioare pe pedale, deci nu pe șa, teoretic poate să coboare în siguranță din Postăvarul până în Poiana Brașov”, a explicat Ioan Andrei Sava, reprezentantul TrailBros.

Finanțarea lucrărilor pe aceste trasee s-a făcut din fonduri exclusiv private, obținute de Asociația NH Bike. Deși, inițial, valoarea lucrărilor a fost estimată la 100.000 de euro, costurile totale ale lucrărilor pentru amenajarea celor 3 trasee au ajuns la peste 250.000 euro.

Inițiatorul acestui proiect este Bogdan Micu, reprezentantul NH Bike, cel care a gândit mare parte din proiect și care a donat primăriei aceste trei trasee.

,,Proiectul a început acum aproape șase ani, când am avut șansa să merg într-un bikepark în Elveția, și mi s-a părut că acea stațiune nu are nimic în plus față de ce are stațiunea noastră și ar fi frumos să avem așa ceva și aici. Și de atunci am început demersurile. Fără experiență, am crezut că va dura un an de zile construcția. A durat trei, dar cred că faptul că am ajuns astăzi aici și reușim să predăm către primărie aceste trasee și, în sfârșit, oficial, să avem un bikepark în România este o împlinire atât a noastră, personal, cât și a întregii comunități de ciclism din România”, a precizat Bogdan Micu.  

După testarea unuia dintre trasee, primarul i-a felicitat pe cei care au avut inițiativa amenajării unui bike-park în Postăvarul și le-a mulțumit celor care au investit resurse financiare, tehnice și umane pentru realizarea acestor prime trei trasee.

Și în ceea ce privește proiectul derulat și finanțat de Primăria Brașov, lucrările sunt avansate. Astfel, în curând, celor 9 kilometri de traseu de mountain bike li se vor adăuga alți 4 km, și se lucrează și la al doilea traseu din proiect. La finalul lucrărilor, Poiana Brașov va dispune de 20 de km de trasee de downhill.

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: