24
Mie, Apr

Eveniment

Într-o intervenţie telefonică la România tv, Alexandru Rafila a făcut noi precizări privind evoluţia pandemiei în ţara noastră.

Ministrul Sănătăţii a anunţat dacă masca va redeveni obligatorie, după ce marţi a fost atins un nou record de infectări.

Record de cazuri covid-19 în România, în valul 6. Marţi, 26 iulie, au fost raportate peste 12.000 de noi infectări. Ministrul Sănătăţii a anunţat ce măsuri vor fi luate de autorităţi.

Ministrul Sănătăţii a făcut noi precizări privind evoluţia pandemiei de coronavirus.

E o creştere oarecum asteptată. Pana duminica am avut o medie de aproape 7000 de cazuri pe zi. Mă aşteptam ca astăzi să fie undeva la 10.000 de cazuri, însă cifra a fost mai mare.  La bilantul de saptamana viitoare e foarte posibil să fie o medie zilnica apropiata de 10.000 de cazuri. Noi o estimam undeva in luna august, a ajuns mai devreme in tara noastra. In momentul de fata, 14% dintre paturile alocate pacientilor covid sunt ocupate, iar la ATI undeva la 12%”, a declarat Alexandru Rafila la România tv.

Deşi numărul infectărilor este în creştere, ministrul Sănătăţii a anunţat că nu se pune problema închiderii unor spitale pentru a se trata exclusiv pacienţii cu coronavirus.

Nu va fi o abordare de acest gen. Cel mult, secțiile sau spitalele de infecțioase vor avea acest tip de activitate. Încercăm să organizam secții, compartimente, zone din spital pentru pacienții infectați covid, fără să ducem la transformarea unor spitale întregi în spitale covid”, a mai declarat Rafila.

Ministrul a anunţat la emisiunea lui Victor Ciutacu cât timp vor fi nevoiţi să stea în izolare românii infectaţi cu COVID-19.

În mod evident, daca pacientul este simptomatic si infectat trebuie sa stea in izolare, la domiciliu, asa cum este normal pentru o boala infectioasa. 5 zile se recomanda sa stai in izolare. Pacienții care nu sunt vaccinați au recomadare de 7 zile. Contacții pot să iasă din casă”, a declarat Alexandru Rafila la România Tv.

După ce marţi au fost raportate peste 12.000 de infectări, ministrul Sănătăţii a anunţat dacă masca va redeveni obligatorie sau nu.

„Trebuie o legislatie specială pentru o astfel de măsură. Noi, ca și Minister al Sănătații, nu putem să impunem așa ceva. Cred ca o participare voluntară la protectie individuala si colectiva a populatiei este mai eficienta decat impunerea unor masuri obligatorii. Masca utilizata incorect, o masca care nu acoperă nasul, nu protejează”, explicat ministrul.

Alexandru Rafila a mai făcut câteva precizări importante privind simptomele pe care le au persoanele infectate cu noua variantă a tulpinii Omicron.

Ceea ce observăm este ca marea majoritate a formelor sunt ușoare, dar sunt situații în care boala se complica. La cei vaccinați cu 3 doze simptomatologia este mai puțin evidenta si nu se ajunge la ATI sau la deces. Dacă va uitat, proporția la ATI este mai mică.

Tratament cu antivirale, doar la cei care au nevoie de antivirale. Persoanele cu forme usoare nu au nevoie de antivirale, e suficient tratamentul simptomatic”, a mai explicat ministrul la România tv.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 12.353 de noi infectări cu virusul SARS-COV2. Circa 20% sunt situaţii de reîmbolnăvire COVID-19. Este cel mai mare număr de cazuri COVID-19 din 22 februarie 2022, potrivit graphs.ro.

 

 

sursa: romaniatv.net 

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: