20
Sâm, Apr

sursa foto: economica.net

Eveniment

Preţurile gazelor naturale sunt în creştere în întreaga lume, pe măsură ce temperaturile fierbinţi stimulează cererea de combustibil şi pe măsură ce măsurile Europei de a se îndepărta de combustibilii ruseşti afectează pieţele globale de energie, transmite CNBC.

Contractele futures pentru gazele naturale din SUA au crescut cu peste 11% la un moment dat, marţi, până la 9,75 dolari pentru un milion de unităţi termice britanice (MMBtu), cel mai ridicat nivel din iulie 2008.

Preţurile gazelor naturale au crescut cu peste 77% în această lună, fiind pe cale să înregistreze cea mai bună lună de la înfiinţarea contractului, în 1990.

Statele membre ale Uniunii Europene au ajuns, marți, la un acord asupra planului de urgență privind reducerea consumului de gaze naturale al blocului comunitar cu 15%, într-o tentativă de a atenua impactul unei eventuale sistări complete a furnizării de gaze rusești.

Potrivit propunerii de săptămâna trecută a Comisiei Europene, reducerea vizează intervalul 1 august 2022 - 31 martie 2023.

Decizia de marți, 26 iulie, este în acord cu propunerea făcută de Comisia Europeană și vine în contextul în care compania rusă de energie Gazprom, controlată de stat, a anunțat de miercuri o reducere drastică a livrărilor de gaze prin conducta principală, Nord Stream 1, către Europa.

Președinta Consiliului UE, Ursula von der Leyen a declarat, marți, că angajamentul colectiv de reducere cu 15% este foarte semnificativ și va ajuta statele să-și umple depozitele înainte de iarnă.

Astăzi, UE a făcut un pas decisiv pentru a face față amenințării unei întreruperi complete a gazului de către Putin. Salut cu ardoare aprobarea de către Consiliu a Regulamentului Consiliului privind măsurile coordonate de reducere a cererii de gaze.

Acordul politic la care a ajuns Consiliu în timp record, bazat pe propunerea Comisiei 'Să economisiți gazul pentru o iarnă sigură' depusă săptămâna trecută, va asigura o reducere ordonată și coordonată a consumului de gaze în UE, pentru a se pregăti pentru iarna viitoare. Acesta completează toate celelalte acțiuni întreprinse până în prezent în contextul REPowerEU, în special pentru a diversifica sursele de aprovizionare cu gaz, a accelera dezvoltarea surselor regenerabile și a deveni mai eficient din punct de vedere energetic”, spune președinta Comisiei Ursula von der Leyen într-un comunicat de presă.

 

 

sursa: realitatea.net

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: