23
Mar, Apr

sursa foto: Primăria Brașov

Eveniment

Familiile afectate de incendiul de la blocul de pe str. 13 Decembrie vor primi ajutor financiar din partea municipalității.

Consilierii locali vor analiza, în ședința de mâine, propunerea executivului de a acorda un ajutor de 2.500 de lei pentru fiecare familie afectată.

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din data de 29 iunie este și propunerea primarului privind acordarea unui ajutor de urgență familiilor/persoanelor afectate de incendiul de la imobilul situat în Brașov, str. 13 Decembrie, nr. 131.

Conform proiectului de hotărâre, executivul a propus acordarea unui ajutor de urgență în cuantum de 2500 lei/apartament familiilor din blocul afectat de incendiu.

Condițiile pentru acordarea acestui ajutor sunt:

- solicitantul să fie proprietarul imobilului;

- imobilul să fi fost afectat de incendiu;

- proprietarul să nu fi beneficiat de despăgubiri în baza unei polițe obligatorii sau facultative de asigurare a locuințelor, pentru imobilul afectat;

- solicitantul să nu dețină un alt imobil în afara celui afectat de incendiu.

După acordarea ajutorului de urgență, beneficiarul acestuia este obligat ca în termen de maxim 30 de zile de la data încasării ajutorului să prezinte copii după bonurile fiscale de achiziție a materialelor utilizate în reparația imobilului, a ușilor, a geamurilor și/sau factura (chitanța) costurilor de reparație care să fie în valoare cel puțin egală cu suma acordată.

În situația în care documentele prevăzute la art. 6 nu sunt depuse în termenul stabilit, respectiv 30 de zile de la data încasării ajutorului, sau, dacă valoarea acestora este sub cuantumul ajutorului acordat, se va proceda la recuperarea sumelor neutilizate sau nejustificate.

Vă reamintim că în data de 20 mai un incendiu violent a izbucnit la un apartament dintr-un bloc situat pe str. 13 Decembrie 131, incendiu care a avariat mai multe apartamente.

După evacuarea locatarilor și stingerea incendiului, o echipă multidisciplinară, formată din reprezentanți ai Primăriei Brașov, Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, Direcției de Asistență Socială, RIAL și ai altor instituții a evaluat situația și pagubele produse de incendiu și i-a propus primarului acordarea unui ajutor de urgență în cuantum de 2500 lei/apartament proprietarilor afectați de incendiu care au depus sau vor depune cereri în acest sens.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: