25
Joi, Apr

Eveniment

Acțiuni ale polițiștilor locali Brașov.

În perioada 20.06.2022 – 28.06.2022, Poliția Locală Brașov a verificat respectarea prevederilor OG nr. 99/ 2000, republicată, privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, de către supermarketurile și hipermarketurile care comercializează materiale de construcții și produse de amenajare pentru casă și grădină.

În urma acestor controale, 7 agenți economici au fost sancționați contravențional cu amenzi în cuantum de 12.000 lei, pentru lipsa acordului de funcționare. Ca măsură complementară, a fost dispusă suspendarea activităților comerciale desfășurate, până la data autorizării.

Pe această cale, le reamintim agenților economici faptul că, ulterior  înregistrării la Oficiul Registrului Comerțului și obținerii certificatului de înregistrare conținând codul unic de înregistrare sau, după caz, la data eliberării certificatului de înscriere de mențiuni sau înainte de începerea unei activități care necesită autorizare, au obligația de a obține autorizația/ acordul de funcționare.

Poliția Locală Brașov va continua să verifice activitățile comerciale desfășurate pe raza municipiului, conform competențelor.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: