25
Joi, Apr

Eveniment

Preşedintele american Joe Biden urmează să ajungă marţi în Spania, după încheierea întâlnirilor cu liderii G7 din Germania.

Joe Biden participă la summit-ul NATO din Spania, unde de aşteptat ca invazia rusă din Ucraina să fie tema principală a discuţiilor, conform CNN.

Liderul de la Casa Albă se va întâlni marţi dimineaţă cu cancelarul german Olaf Scholz, preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul britanic Boris Johnson, în marja G7. Ulterior, preşedintele american se va îndrepta spre Madrid.

Liderii care participă la Summit-ul NATO sunt aşteptaţi să susţină un nou „Concept Strategic” care pună bazele ţintelor Alianţei în legătură cu apărarea în următoarea perioadă.

Întrevederea la nivel înalt are loc în condiţiile în care războiul declanşat de armata rusă, la ordinul lui Vladimir Putin, se desfăşoară de aproape cinci luni. În tot acest timp, Statele Unite încearcă să ţină aliaţii uniţi pentru a sprijini Ucraina şi pentru a menţine presiunea asupra liderului de la Kremlin.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a îndemnat luni pe liderii G7, reuniţi într-un summit în Germania, ”să facă maximum” pentru a pune capăt războiului care devastează Ucraina, până la sfârşitul anului, potrivit unor surse din cadrul G7, relatează AFP.

Zelenski a intervenit prin videoconferinţă, la Castelul Elmau, în Bavaria, unde s-au reunit liderii G7. Zelenski ”a avut un mesaj foarte puternic, spunând că trebuie să facă maximum pentru a încerca să pună capăt acestui război până la sfârşitul anului”, declară aceste surse, potrivit romaniatv.net.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: