28
Joi, Mar

sursa foto: digi24.ro

Eveniment

77,66% rata de promovare în prima sesiune a examenului național de Bacalaureat 2022 în județul Brașov (înainte de soluționarea contestațiilor).

Ministerul Educației a publicat astăzi, 27 iunie, pe site-ul dedicat, rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2022.

Rezultatele au fost afișate atât pe http://bacalaureat.edu.ro/, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelor și a prenumelor candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD/GDPR).

Rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 77,66%, în creștere cu aproape 4% față de aceeași etapă de afișare din sesiunea iunie-iulie a anului trecut: 73,96%. Pentru promoția curentă, rata de promovare este 82,8%, iar pentru promoțiile anterioare, 33,3%.

Au promovat 2.361 de candidați, dintr-un total de 3.040 de candidați prezenți (2.255 candidați prezenți provin din promoția curentă, respectiv 106 candidați prezenți din promoțiile anterioare).

Precizăm că numărul de candidați înscriși în acest an a fost de 3.137.

Niciun candidat nu a obținut media 10 în această sesiune.

La nicio unitate școlară din județul nostru rata de promovare în această sesiune nu a fost de 100%.

Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:

Limba și literatura română: lucrările a 12 candidați au fost notate cu 10

Limba și literatura maternă: lucrările a 3 candidați au fost notate cu 10

Proba obligatorie a profilului (Matematică - 58 / Istorie - 53)

Proba la alegere a profilului și a specializării: 158 cele mai multe fiind înregistrate la Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană, 76.

Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 27 iunie, în intervalul orar 12:00 - 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației este finală și poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 1 iulie.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

- recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;

- susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;

- obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: