23
Mar, Apr

sursă foto: digi24.ro

Eveniment

Vladimir Putin pleacă din Rusia.

Preşedintele rus Vladimir Putin se va deplasa în cursul săptămânii viitoare în Tadjikistan şi în Turkmenistan, două foste republici sovietice din Asia Centrală, a informat duminică televiziunea de stat rusă, citată de Reuters şi media oficiale ruse.

Pavel Zarubin, corespondentul acreditat la Kremlin al televiziunii publice Rossia-1, a declarat că Vladimir Putin va efectua o vizită în Tadjikistan şi în Turkmenistan, înainte de a-l primi la Moscova pe preşedintele indonezian Joko Widodo.

La Duşanbe, capitala Tadjikistanului, liderul rus se va întâlni cu omologul său Imomali Rahmon, un aliat apropiat al Rusiei. Pe teritoriul acestei foste republici sovietice, care are graniţă comună cu Afganistanul, Rusia dispune de cea mai mare bază militară din afara ţării.

Vladimir Putin va asista apoi la Aşhabad la summitul naţunilor riverane Mării Caspice, la care vor participa liderii Azerbaidjanului, Kazahstanului, Iranului şi Turkmenistanului, a indicat Pavel Zarubin.

Ultima vizită cunoscută a lui Vladimir Putin în afara Rusiei a avut loc la Beijing la începutul lunii februarie, unde el a convenit cu preşedintele chinez Xi Jinping un tratat de prietenie "fără limite", cu câteva ore înainte ca ambii să asiste la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă.

Un moment de suspans provocaseră sâmbătă seara o serie de media ruse, care au relatat că Putin a sosit seara târziu de urgenţă la Kremlin şi au difuzat imagini cu convoiul prezidenţial care se îndrepta spre sediul preşedinţiei ruse, sugerând că şeful statului ar urma să facă o declaraţie.

La scurt timp, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a infirmat că preşedintele rus sosit în toiul nopţii la Kremlin ar fi intenţionat să facă vreo declaraţie.

Înainte de aceasta, Putin se întâlnise cu liderul belarus, Aleksandr Lukaşenko, la Sankt-Petersburg.

Lukaşenko a spus că blocarea tranzitului anumitor mărfuri către Kaliningrad "este egală cu o declaraţie de război" şi că speră într-un răspuns dur şi 'în oglindă' din partea Rusiei la aceste "acţiuni ostile" ale Lituaniei, conform Ukrainska Pravda.

 

 

Sursa: realitatea.net


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: