16
Mar, Apr

sursă foto: Primăria Brașov

Eveniment

De luni, 20 iunie, vor fi puse în funcțiune încă două sisteme de semaforizare cu buton a unor treceri de pietoni.

Unul dintre ele este situat pe b-dul Valea Cetății, la intersecția cu str. Zmeurei, în zona Școlii Gimnaziale nr. 25, iar cel de al doilea este pe B-dul Mihail Kogălnicenu, la intersecție cu b-dul Griviței.

În cazul celei de a doua intersecții, a fost semaforizată atât trecerea de pietoni care traversează B-dul Mihail Kogălniceanu, cât și cea care traversează sensul dinspre Griviței, Onix, spre Camera de Comerț și Industrie.

Reamintim că în cadrul acestui program, primul semafor cu buton din acest pachet este funcțional din luna ianuarie 2021, pe Bulevardul Griviței, la Farmacom, iar începând cu luna aprilie au mai fost puse în funcțiune alte 12, respectiv: str. Carpaților; str. Mureșenilor (Piața Sfatului); b-dul Saturn, intersecție cu Aleea Minerva (la blocul Potcoavă); str. 13 Decembrie, intersecție cu str. Pictor Luchian; str. 13 Decembrie, la intersecția cu str. Ioan Popasu; str. Buzești, la intersecție cu Ecaterina Teodoroiu; Calea București, înainte de sensul giratoriu Calea București - Saturn - Poienelor (McDonald’s), pe direcția de mers spre centru; la Colegiul Nicolae Titulescu; pe Calea Feldioarei, intersecție cu str. Baciului; pe str. Crinului, în zona Școlii Gimnaziale nr. 11, pe str. Prunului, în dreptul Școlii Gimnaziale nr. 9, pe str. Lacurilor, intersecție cu str. Nucului, și pe Calea Feldioarei, intersecție cu str. Ecaterina Teodoroiu.

Semaforizarea și iluminarea suplimentară a trecerilor de pietoni reprezintă o alternativă pe care Primăria Brașov și-a propus să o implementeze în locul sistemelor de reducere a vitezei (bumpere), care încetinesc excesiv traficul și măresc poluarea.

Toate trecerile de pietoni sunt echipate cu buton de ,,cerere traversare pentru pietoni”, în așa fel încât traficul auto și cel pietonal să fie optimizate în zona respectivă și să țină cont de necesarul de traversare (spre deosebire de sistemele cu timpi ficși de semaforizare).

Locurile de amplasare au fost stabilite în Comisia de circulație, ținând cont de solicitările poliției rutiere (naționale), pe baza analizei riscului de accidente și a necesarului de fluidizare a traficului.

Iluminare suplimentară pentru 29 de treceri de pietoni

Vă reamintim că anul trecut au fost instalate sisteme de iluminat suplimentar pentru 29 de treceri de pietoni. Iluminarea separată a trecerilor de pietoni permite ca pietonii să fie foarte vizibili pentru conducătorii auto care se apropie, prin crearea unui contrast puternic între trecere și suprafața carosabilului, a unui „tunel” de lumină. Acesta este obținut prin utilizarea unei distribuții optice asimetrice, care oferă un nivel ridicat al iluminării verticale a pietonului, pentru a fi văzut de conducătorul auto. De asemenea, trecerea de pietoni beneficiază de un nivel ridicat al iluminării orizontale, care o face vizibilă de la mare distanță. Lumina albă, alături de o distribuție luminoasă asimetrică precisă, furnizează o soluție foarte eficientă pentru iluminatul trecerilor de pietoni. În acest mod se obține un contrast pozitiv pe fiecare bandă de circulație, determinând observarea în timp util a pietonilor antrenați în traversarea străzii.

Totodată, stâlpii utilizați pentru semnalizarea trecerilor sunt vopsiți galben/negru, diferit de restul stâlpilor de iluminat din Brașov.

În acest moment, în municipiul Brașov sunt 34 de treceri de pietoni semaforizate cu buton, 12 treceri cu semaforizare corelată, de tip „undă verde“ (cum sunt cele două din dreptul Tribunalului, de pe Strada 15 Noiembrie, Bd. Iuliu Maniu sau, mai nou, cele de pe 15 Noiembrie și Calea București, înainte de sensul giratoriu de la ,,Trei alimentare”, care anterior au fost cu buton), și alte 52 de treceri de pietoni iluminate suplimentar.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: