19
Mar, Mar

sursă foto: Primăria Brașov

Eveniment

Astăzi a fost anunțată începerea lucrărilor de reabilitare a străzilor din municipiu și lista cu lucrările din acest an, precum și perioada în care fiecare stradă va intra în acest proces de reparații.

În acest an Consiliul Local a aprobat, prin bugetul municipiului, alocarea sumei de 40 de milioane de lei pentru asigurarea serviciilor de reparații și întreținere străzi, trotuare și alei.

În baza evaluării făcute de inspectorii Primăriei, dar și în urma sesizărilor primite de la cetățeni, s-a stabilit, pentru anul 2022, un număr de 158 de străzi pe care sunt necesare intervenții, de la decapare mecanizată (frezare, n.n.) și reparații îmbrăcăminți asfaltice, la turnare covoare asfaltice, refacere pavaj și reparații trotuare. Aceste lucrări sunt corelate și cu intervențiile deținătorilor de rețele, astfel încât lucrările pe o anumită stradă să se facă o singură dată și într-un timp cât mai scurt, atât de rețeliști, cât și de firmele care execută lucrările de reparații străzi.

În prima parte a anului, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, dar și a situației create de către firma Eurostrada, care nu a mai vrut să semneze contractul subsecvent, și a întârzierii cu care cea de a doua firmă din acordul cadru, Morani Impex, și-a dat acceptul pentru semnarea contractului subsecvent, s-au executat doar lucrări de plombare.

Din această săptămână au început lucrările de reparații majore, care presupun decapare mecanizată a unor tronsoane de străzi unde au apărut gropi, crăpături, văluriri sau burdușiri, și turnarea de covoare asfaltice pe aceste tronsoane.

Pentru perioada următoare, mai-iunie, sunt programate reparații pe 38 de străzi, în cartierele Bartolomeu, Tractorul, Timiș -Triaj, Florilor, Astra, Brașovul Vechi și Centru, care constau în decapare mecanizată și turnare covoare asfaltice.

De luni, 23 mai, pentru o perioadă de 3 zile, strada Neagoe Basarab, tronsonul cuprins între str. Negoiu și str. Pictor Pop, va fi închisă în intervalul 8.00 - 18.00 pentru executarea lucrărilor de reparații a carosabilului.

Toate aceste informații pot fi consultate pe site-ul dedicat lucrărilor primăriei, https://abc.brasovcity.ro/asfalt.

Lucrările de întreținere și reparații străzi sunt împărțite în două loturi, astfel:

Lotul I, SC Morani Impex:

- Străzile din partea nordică, delimitate de str. Zizinului, Toamnei, M. Kogălniceanu, Iuliu Maniu (sector Hidromecanica - str. Al.I.Cuza), str. Al. I. Cuza, Avram Iancu, str. Stadionului (sector str. Avram Iancu - str. Lungă), Calea Făgăraşului.

În Lotul I se includ toate elementele geometrice ale străzilor Zizinului, Toamnei, M. Kogălniceanu, inclusiv intersecţiile.

Lotul II, asocierea dintre SC Recon SA și SC RS Activ:

- Străzile din partea sudică, delimitate de str. Zizinului, Toamnei, Kogălniceanu, Iuliu Maniu (sector Hidromecanica - Al. I.Cuza), Al. I.Cuza, Avram Iancu, Stadionului (sector Avram Iancu - str. Lungă), Calea Făgăraşului.

În Lotul II se includ toate elementele geometrice ale străzilor: Iuliu Maniu (sector Hidromecanica - str. Al. I. Cuza), str. Al. I. Cuza, Avram Iancu, Stadionului (sector str. Avram Iancu - str. Lungă), Calea Făgărașului, inclusiv intersecțiile.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: