30
Joi, Iun

Eveniment

Anton Mugurel Rog, directorul general al Centrului Naţional Cyberint, SRI, a declarat, într-o conferinţă de specialitate, că toate serviciile relevante de informaţii din Rusia, respectiv FSB, GRU şi SVR, încearcă să fie prezente în România, pe partea de spionaj cibernetic.

România, sub asediul serviciilor secrete din Rusia. Anton Mugurel Rog, directorul general al Centrului Naţional Cyberint, a menţionat că alte trei – patru state au acţiuni cibernetice în România, dar nu a făcut nominalizări, unele fiind dintre „ţările care nu ar trebui să facă aşa ceva”.

Noi aveam date tehnice pentru doi actori că sunt aici. Aveam FSB şi GRU. Cu câteva luni înainte de război a venit şi al treilea actor care lipsea în România: SVR. Deci, acum, pe partea de spionaj cibernetic, toate serviciile relevante de informaţii din Rusia, cu atacuri complexe, încearcă să fie prezente în România”, a declarat Anton Mugurel Rog, la BCR Expert Hub, eveniment unde s-a discutat despre „Securitate cibernetică, provocări şi prevenirea vulnerabilităţilor”.

Anton Mugurel Rog a prfecizat că rolul Centrului Naţional Cyberint este să dovedească, indubitabil, cu dovezi tehnice, că atacul respectiv este realizat de o anumită grupare. „Atribuirea politică o face mai târziu preşedintele României, în cazul în care consideră că este oportun, pe baza datelor tehnice oferite de Centrul Naţional Cyberint şi alte instituţii din România sau în cooperare cu companii private”, a precizat directorul general al Centrului Naţional Cyberint.

Potrivit acestuia, există „un pattern” pe care Rusia l-a folosit de fiecare dată când a avut atacuri militare: „Înainte au atacat teritoriul respectiv sau împreună cu zona adiacentă cibernetic. Lucrul acesta s-a întâmplat şi acum. Şi nu toate atacurile au putut să targeteze foarte precis Ucraina. Unele atacuri au ieşit, ca să zic aşa, din ce îşi doreau ei şi au afectat şi Europa, aproape în integralitate”.

 

sursa: romaniatv.net


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: