29
Vin, Mar

Eveniment

RATBV S.A. îi informează pe utilizatorii liniei cu indicativul 22 despre faptul că mâine, 19 octombrie 2021, în intervalul orar 07.00 – 10.00, autobuzele de pe acest traseu vor circula pe o rută ușor deviată, fără parcurgerea Străzii Vlad Țepeș.

Astfel, din cauza unor lucrări ce se vor efectua la un imobil situat pe strada menționată, autobuzele de pe lina 22, pe sensul de deplasare dinspre Stadionul Tineretului spre capătul de linie Saturn, după ieșirea de pe strada A. I. Cuza, se vor deplasa pe B-dul. Iuliu Maniu, vor parcurge giratoriul de la Cercul Militar Brașov (Casa Armatei), iar apoi vor circula pe Bulevardul Eroilor, urmând să intre în traseul obișnuit.

RATBV face mențiunile că autobuzele de pe linia 22 ce vor circula în intervalul menționat pe traseul deviat vor opri și în stația Teatrul Dramatic și că se vor lua măsurile necesare pentru a se respecta graficul trecerilor prin stații. 

Angajații RATBV S.A. vor depune toate eforturile pentru ca, imediat după ce se va finaliza lucrarea la respectivul imobil, să asigure circulaţia mijloacelor de transport în comun pe linia 22 pe traseul obișnuit.

De asemenea, RATBV S.A. îşi cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat şi le mulţumeşte pentru înţelegerea arătată.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: