20
Mie, Oct

sursa foto: spotmedia.ro

Eveniment

Reactorul 2 al Centralei Nucleare de la Cernavodă a fost deconectat automat joi dimineaţa de la Sistemul Energetic Naţional ca urmare a declanşării întrerupătoarelor de livrare a energiei în SEN, anunţă Nuclearelectrica, compania care operează centrala.

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.

"Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional în dimineaţa zilei de 14 octombrie 2021 ca urmare a declanşării întrerupatoarelor de livrare a energiei în Sistemul Energetic Naţional. Specialiştii CNE Cernavodă investighează cauza care a condus la declanşarea întrerupătoarelor de livrare a energiei, fapt care a determinat deconectarea automată a Unităţii 2 de la SEN", anunţă compania.

Deconectarea automată a Unităţii 2 s-a produs în condiţii de siguranţă, toate sistemele unităţii funcţionând şi răspunzând conform proiectului în astfel de situaţii, arată compania.

Specialiştii CNE Cernavodă investighează cauza

"Deconectarea automată a Unităţii 2 precum şi lucrările de remediere nu au impact asupra securităţii nucleare a reactorului, personalului unităţii, populaţiei şi mediului înconjurător. Nuclearelectrica va reveni cu un comunicat de presă la momentul reconectării Unităţii 2 la SEN", precizează compania.

Nuclearelectrica a realizat în prima parte a anului un profit net de 385,4 milioane de lei, în creştere cu 12,3% faţă de perioada similară a anului anterior. Veniturile din exploatare au urcat cu aproape 17%, la 1,38 miliarde lei.

 

 

sursa: observatornews.ro

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: