20
Sâm, Apr

Eveniment

Senatorul PSD Brașov, Marius Dunca, consideră că deciziile președintelui Iohannis au făcut numai rău cetățenilor țării.

”România normală” a lui Klaus Iohannis se destramă după doi ani de guvernare de dreapta. Guvernele sale au eșuat, rând pe rând, în a le oferi românilor stabilitate, bunăstare și în a-i proteja în fața pandemiei. 

INS a comunicat o inflație anuală de 6,3%, ceea ce confirmă previziunea cea mai sumbră, că până la finalul acestui an vom avea o inflație de peste 7%. Domnule președinte, știați că în primele 9 luni din acest an, fiecare român a pierdut în medie un salariu minim din cauza inflației? Cetățenii sunt condamnați la frig din cauza creșterii explozive a prețurilor la energie și gaze, cum vor face oare față și creșterii uriașe a prețurilor la alimente?

Sistemul sanitar este îngenuncheat de pandemie fără șanse reale de a-și reveni. Nu mai sunt paturi libere la ATI pentru bolnavii Covid. Suntem campioni în UE la decese în rândul persoanelor infectate cu SARS-CoV-2. Suspendarea internărilor și operațiilor pentru pacienții care nu sunt cazuri de urgență este un adevărat atentat național, vorbim despre condamnarea la moarte cu premeditare a mii de cetățeni!

Credeți că într-un moment în care suntem campioni în UE la decese Covid, în care trecem printr-un val de scumpiri, în care ar trebui să pregătim absorbția de fonduri europene, România are nevoie de un Guvern condus de Dacian Cioloș? Desemnarea acestuia ca prim-ministru este încă o palmă dată românilor. Nu este de ajuns faptul că acest personaj și-a demonstrat incompetența cu câțiva ani în urmă? 

Domnule Iohannis, prin deciziile pe care le-ați luat, le-ați dat șah mat românilor! De acum vă puteți gândi unde veți schia la iarnă. Din păcate, în țara noastră până și speranța a eșuat, domnule președinte!” a declarat Marius Dunca, președintele PSD Brașov.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: