03
Lun, Oct

Eveniment

     Surse care au dorit să-și păstreze anonimatul au dezvăluit, în exclusivitate pentru BrașovTV, că angajata care trebuia să se ocupe de creșterea și educarea copiilor din centrul vizat, căreia i se atribuiseră și responsabilitățile psihologului, ar fi întreținut relații sexuale,

luni în șir, cu un băiat, acum în vârstă de 16 ani și jumătate, și nu ar fi singurul caz. După ce informațiile au ajuns în posesia reporterului de investigații al postului Brașov TV și al site-ului BrașovTV.com, șeful Inspectoratului Județean de Poliție din Brașov, comisarul șef Valentin Flucuș, a fost contactat telefonic de la redacție și i s-a prezentat situația.

• Cum au procedat polițiștii, procurorii și responsabilii din Consiliul Județean 

Comisarul șef Valentin Flucuș a dispus verificări de-ndată, iar după nici două ore, ne-a comunicat că s-a autosesizat și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor. În continuare, potrivit deontologiei jurnalistului, am solicitat un punct de vedere și de la șeful Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Gheorghe Durnă, care s-a jurat că nu știe nimic despre acest caz, deși sursele BrașovTV.com au mărturisit contrariul. Gheorghe Durnă a explicat că a semnat cererea de demisiei a angajatei vizate de acuzații, dar că nu a fost curios să afle motivul, pentru că legea nu-i permite. Asta în condițiile în care personalul din centrele de plasament este deficitar. Ulterior discuției, sursele Brașov TV au revenit cu amănunte. În aceeași zi, băiatul de 16 a fost audiat de polițiști, care au aflat detalii cutremurătore. ,,L-au audiat pe copil 3 - 4 ore, iar polițiștii au lucrat apoi, toată noaptea, pentru probe. După audiere, băiatul a fost dus, în regim de urgență, într-un alt centru de plasament. În urma implicării prompte a președintelui Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, băiatul nu a fost lăsat în centrul în care s-au petrecut grozăviile", au explicat surse din anturajul copilului. La scurt timp, potrivit procedurii, procurorii au înregistrat un dosarul penal, fiind începută urmărirea penală in rem, pe faptă și nu pe persoană, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor. Polițiștii și procurorii continuă ancheta, dar prezumția de nevinovăție ființează până când judecătorii vor emite sentința definitivă.

 • Unde se află, în aceste momente, copilul

După audiere, băiatul de 16 ani și jumătate a fost evaluat psihologic, iar acum, este fericit! Din ce motiv ? Sora copilului, o femeie de 32 de ani, a mers la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, s-a interesat de fratele ei, le-a solicitat responsabililor să-i permită să-l ia la ea acasă, în Predeal, pe perioada vacanței. Nu este prima dată când femeia îl ia acasă pe fratele ei, fiind efectuate anchete sociale de-a lungul timpului, astfel încât băiatului i s-a permis să-și petreacă vacanța în Predeal.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: