17
Mie, Apr

Eveniment

Muzeul „Casa Mureșenilor" Brașov, instituție publică de interes județean, care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Brașov, organizează miercuri, 22 septembrie 2021, ora 14:30, la Ludoteca din Coresi Shopping Resort un atelier interactiv de tipărire susținut de istoricul Ovidiu-Constantin Savu.

Atelierul deschide seria celor 24 de evenimente culturale organizate în perioada septembrie-noiembrie 2021 în cadrul proiectului „De la Diaconul Coresi la poetul Ștefan Baciu". Proiectul cultural este implementat de către Muzeul „Casa Mureșenilor" Brașov în parteneriat cu Coresi Shopping Resort și Muzeul Prima Școală Românească și cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov și Consiliul Local Brașov, Cartier Coresi și Consiliul Județean Brașov.

Proiectul „De la Diaconul Coresi la poetul Ștefan Baciu" este un demers cultural care își propune să faciliteze cunoașterea istoriei limbii române scrise și tipărite și a personalităților române din domeniul literaturii și publicisticii ce dau numele unor străzi din cel mai nou cartier al Brașovului, Coresi.

Tematica culturală aleasă vizează și celebrarea celor 500 de ani al celui mai vechi document, scris în limba română, „Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung către judele Brașovului Hans Benkner", document aflat în patrimoniul Serviciului Județean Brașov a Arhivelor Naționale, în Fondul Primăria orașului Brașov. 

Săptămânal, în perioada septembrie-noiembrie 2021, se vor organiza 10 ateliere interactive de tipărire, în cadrul cărora beneficiarii își crează propriul suvenir – o foaie tipărită la teascul – model Coresi și primesc informații avizate cu privire la evoluția procesului de tipărire.

Participarea este liberă, în limita locurilor disponibile, prin înscriere la adresa This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.. Programul complet al proiectului poate fi consultat la https://muzeulmuresenilor.ro/2021/09/20/program

Evenimentul va respecta toate reglementările legale în vigoare.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: