19
Vin, Apr

sursă foto: Muzeul Casa Mureșenilor Brașov

Eveniment

Secolul al XVI-lea versus Secolul XXI.

Reconstituire-omagiu pentru unul dintre serviciile cele mai respectate și protejate - Serviciul Poștal - prin prezentarea evenimentului

„După 500 de ani. Răspunsul lui Johannes Benkner către Neacșu din Câmpulung”.

La celebrarea a 500 de ani de la cel mai vechi document păstrat scris în Limba Română, „Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung”, vom reface simbolic traseul serviciilor poștale dintre Transilvania și Țara Românească, cu accent special pe legăturile istorice dintre Brașov și Câmpulung.

Un eveniment cu dublă însemnătate din punct de vedere istoric și un important punct de plecare în refacerea celor două legături între Brașov și Câmpulung, ancorate în timp: traseul comercial și traseul informațional.

Astfel, în dimineața zilei de marți, 21 Septembrie 2021, trei autoturisme marca ARO vor înlocui vechii „călărași” pornind, la orele 10.00, din fața Oficiului Poștal Nr. 1 din Brașov, pentru a transporta o corespondență simbolică ce va avea ca destinatar Primăria Municipiului Câmpulung. Cum ar fi sunat răspunsul judelui Brașovului dacă acesta ar fi existat? La proiect participă doi parteneri marcanți din punct de vedere științific și cultural, Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Brașov și Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov, care au conceput o scrisoare ficțională, ca răspuns al lui Johannes Benkner către Neacșu din Câmpulung. Nu știm dacă judele Brașovului i-ar fi răspuns boierului Neacșu de la Câmpulung sau dacă i-a răspuns și scrisoarea s-a pierdut, dar cu siguranță ne putem imagina.

Totodată, Johannes Benkner nu ar fi primit scrisoarea lui Neacșu și nici acest răspuns fictiv nu ar fi fost posibil dacă nu ar fi existat serviciul de poștă. Cu cai sau cu automobile, corespondență între Brașov și Câmpulung a existat și încă există, așa cum au existat și relații comerciale. În pagini de istorie locală mai recentă a intrat și faptul că la Câmpulung se fabricau celebrele autoturisme de teren marca ARO, multe funcționând cu motoare fabricate la Brașov. Tocmai de aceea liantul între Câmpulung și Brașov este și ARO, motiv pentru care „Scrisoarea lui Benkner din Brașov” va străbate DN 73 într-un convoi de autoturisme produse la Câmpulung.

Caravana ARO va opri la fiecare oficiu poștal din localitățile de pe drumul ce leagă Brașovul de Câmpulung pentru a fi lăsate, în mod simbolic, misive și cărți poștale. Partenerii evenimentului: Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov, Muzeul Municipal Câmpulung Muscel, Muzeul Automobilului Românesc, Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Brașov, Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov și Poșta Română. Un proiect organizat în cadrul Programului "Câmpulung – Capitala scrisului românesc" finanțat de Guvernul României și Primăria Municipiului Câmpulung.

 

 

sursa: Muzeul Casa Mureșenilor Brașov


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: