20
Mie, Oct

Eveniment

Cele 20 de echipe vor amplasa peste 25.000 de capcane.

De luni, 13 septembrie, Municipalitatea a demarat cea de a doua campanie de deratizare a domeniului public din municipiul Brașov.

Acțiunea de deratizare, constă în amplasarea de stații de intoxicare care conțin substanță raticidă, sub formă de bloc cerat și pastă și vor fi repartizate pe întreaga suprafață a municipiului, în locuri bine delimitate cum ar fi: de jur împrejurul blocurilor de locuințe, gardurile vii din fața și din spatele blocurilor, parcuri, în vecinătatea locurilor de joacă, platformele de gunoi etc.

Stațiile de intoxicare sunt de culoare neagră, rezistente la umezeală, prevăzute cu sistem de închidere, care nu permit accesul copiilor sau a animalelor la substanța raticidă. Pe lângă cele aproximativ 13.000 de stații de intoxicare existente, până la sfârșitul săptămânii vor mai fi montate alte 13.000.

Produsule utilizate pentru combaterea rozătoarelor sunt: Agrorat Wax Blocks, care se prezintă sub formă de bloc cerat, de culoare albastra, și Colbrom, sub formă de pastă albastră, ambalată în pliculețe.

Produsele sunt avizate de Ministerul Sănătății și se regăsesc în Registrul Național al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar – umană de Ministerul Sănătății.

Antidotul, în caz de intoxicare accidentală, este Vitamina K, pe care operatorul care gestionează activitatea de deratizare, Coral Impex SRL, o va asigura Spitalului Județean de Urgență Brașov, pentru fiecare etapa de deratizare.

Acțiunea de deratizare este foarte importantă, dat fiind faptul că rozătoarele pot transmite boli foarte grave, printre care reamintim:

Leptospiroza, este cea mai comună boală transmisă de către șobolani și este specifică atât animalelor, cât și oamenilor. Putem intra în contact cu această boală în momentul în care intrăm în contact cu apa, alimentele sau solul contaminate cu urina sau fecalele rozătoarelor infestate. Simptomele seamănă foarte mult cu gripa și apar după o perioadă de incubație de 20 de zile. Este esențial ca boala să fie tratată din timp altfel se va agrava și se va transforma în insufuciență renală, hepatită sau meningită, producând, în unele cazuri, decesul persoanei.

Hantavirusul este un virus ce poate fi inhalat, transmis prin intermediul unei mușcături, prin intermediul fecalelor și urinei rozătoarelor sau prin intermediul mâncării contaminate. Simptomele nu apar imediat, ci pot apărea chiar și după 5 săptămâni și sunt confundate cu simptomele gripei. Acestea includ: oboseala, febra, dureri musculare în coapse, șolduri, spate și umeri, dureri de cap, amețeală, frisoane, precum și dureri abdominale, greață sau diaree. Acesta este abia începutul, pentru ca mai apoi, pot apărea și simptome mai grave, simptome ce afectează aparatul respirator ca de pildă insuficiența respiratorie și tusea. Rata de mortalitatea la boala respiratorie provocată de acest virus este de 38%.

Coriomeningita Limfocitara (CML) este o infecție transmisă de șoarecele de casă. Se estimează că aproximativ 5% dintre șoarecii de casă pot purta acest virus și pot infesta și alte rozătoare ca de pildă hamsterii. Transmiterea virusului se face prin aceleași căi ca și Hantavirusul, doar prin intermediul contactului cu rozătoare. Nu s-a raportat încă dacă ar fi posibilă sau nu o transmitere de la o persoană la alta, însă poate fi vorba de un risc în cazul mamă-fetus. Infecția cu CML are două faze. Prima dată se manifestă ușor cu simptome generale precum febra, lipsa apetitului, dureri musculare și de cap, greață și vomitat,  dureri de gât, tuse, dureri ale articulațiilor, pieptului, testiculelor sau a glandelor salivare. A doua fază devine deja mai serioasă pentru că persoanele infestate încep să prezinte și simptome neurologice precum: meningită, encefalită, sau meningoencefalită. Acestea pot fi tratate dacă sunt descoperite din timp, dar necesită neapărat spitalizare. Altfel, efectele pot fi mortale.

Facem un apel la cetățenii municipiului Brașov să supravegheze copiii pentru a nu atinge stațiile de intoxicare, precum și produsele raticide, iar în situația în care vor semnala acțiuni de vandalism, distrugere și/sau sustragere a stațiilor de intoxicare amplasate pe domeniul public și privat al municipiului,  să anunțe politia locala la nr. de telefon 0268/954.

Posesorii de animale sunt rugați ca în zonele unde s-a aplicat tratamentul pentru combaterea rozătoarelor, să țină câinii în lesă, pentru a nu se duce la stațiile de intoxicare, pentru a nu intra în contact cu produsele raticide.

 

 

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: