25
Joi, Apr

Eveniment

Activități specifice derulate de către polițiștii brașoveni pentru menținerea siguranței rutiere.

1. Polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

În fapt, la data de 16 iunie 2021, în jurul orei 18.50, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în care au fost implicate două autovehicule.

În urma producerii evenimentului rutier nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale.

Procedându-se la testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, în cazul unuia dintre cei doi conducători auto, respectiv un bărbat, în vârstă de 32 ani, rezultatul a fost 0,55 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

2. La data de 17 iunie 2021, în jurul orei 00.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 41 ani, care conducea un autovehicul pe strada Morii din municipiul Făgăraș, județul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,64 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: