16
Mar, Apr

sursă foto: ARHIVA

Eveniment

Circa 60 de angajați ai RATBV S.A. au fost vaccinați, astăzi, contra COVID-19, cu vaccinul Pfizer, în cadrul unui flux de vaccinare organizat de RATBV, la sediul de pe strada Hărmanului, împreună cu Primăria Municipiului Brașov și Direcția de Sănătate Publică Brașov.

Cele 60 de persoane se alătură astfel celor circa 350 de angajați ai RATBV, care au fost deja imunizați împotriva COVID-19, în cadrul celei de-a doua etape de vaccinare. Potrivit conducerii societății, obiectivul RATBV este ca în perioada imediat următoare numărul angajaților vaccinați să fie de peste 50%, adică aproximativ 440 de angajați imunizați.

Demn de menționat este faptul că acest flux de vaccinare, organizat în incinta societății, este încă unul dintre demersurile pe care societatea noastră le-a întreprins pentru prevenirea extinderii numărului de infectări, acțiuni ce au vizat atât personalul propriu, cât și utilizatorii serviciului de transport public de călători.

Fluxul de vaccinare organizat astăzi a fost realizat și cu sprijinul unei unități spitalicești din municipiul Brașov, dozele de vaccin fiind administrate de personal medical specializat, în cele mai sigure condiții.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: