20
Sâm, Apr

sursă foto: youtube.com

Eveniment

Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții Uniunii Junilor din Șcheii Brașovului și Brașovul Vechi, care grupează cele șapte cete de juni.

Tema întâlnirii a fost legată de activitățile tradiționale ale junilor brașoveni în perioada Sărbătorilor pascale.

Astfel în urma discuțiilor, precum și a analizei ulterioare în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brașov, s-a stabilit suspendarea, în acest an, a Paradei Junilor din Duminica Tomii, 9 mai 2021, („ziua de călări”), din motive care țin de prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 și având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 432 din 08.04.2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 – Anexa 3, „Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc”.

În perioada Sărbătorilor pascale, Junii brașoveni vor desfășura următoarele activități, cu respectarea măsurilor sanitare și de protecție pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2:

- Reconstituirea Grupului Junilor Tineri

- Mersul la stropit

- „Marțea cu plăcinte”

- Aruncarea în țol.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: