20
Sâm, Apr

sursă foto: BRAȘOVTV

Eveniment

Acțiune inedită în județul Brașov.

Astăzi, 17 aprilie 2021, o acțiune de împădurire a reunit autorități locale și județene dar și locuitori ai comunei Prejmer și copii de toate vârstele pentru a planta 5.500 de puieți.

Inițiatorii campaniei, intitulată “Județul Brașov, Inima verde a României!”, își propun să ajungă în cât mai multe localități din județ pentru a planta arbori, ce fac parte din mai multe categorii de specii.

De asemenea, proiectul presupune și acțiuni de ecologizare a localităților ce vor fi demarate în perioada următoare.

Perdelele forestiere reduc efectele produse de viscol, praf și zgomot. Iarna, arborii de pe marginea drumului împiedică zăpada să ajungă pe şosea.

Pentru realizarea unei perdele forestiere eficiente s-au folosit folosit ca specie principală arbori din specia Stejar Roșu American, intercalați cu arbori de Gorun, Scoruș, Frasin și Paltin de Munte, care au fost furnizați de Regia Națională a Pădurilor Romsilva și de către Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt.

Astfel de campanii ecologice sunt un bun exemplu pentru comunitățile locale și pot atrage, pe lângă voluntarii asociaților partenere, participarea membrilor comunității.

Transmisiunea LIVE: https://www.facebook.com/BrasovTV/videos/183935933561645/?vh=e&d=n

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: