28
Joi, Mar

sursă foto: Primăria Navodari

Eveniment

Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă pe teritoriu României pentru încă 30 de zile. 

HOTĂRÂRE nr. 22 din 08.04.2021 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și aprobarea listei țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, în contextul pandemiei de COVID-19

Având în vedere analiza factorilor de risc privind managementul situației de urgență generată de virusul SARS-CoV-2, pe teritoriul României la data de 06.04.2021, realizată la nivelul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției, luând în considerare propunerile Institutului Național de Sănătate Publică referitoare la țările/zonele/teritoriile de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, în contextul necesității menținerii condițiilor socio–economice necesare desfășurării activităților specifice economiei naționale, concomitent cu realizarea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și art. 81 din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgenţă, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 9 alin. (1), art. 32 alin. (2), art. 37, art. 38 alin. (1Ù4), art. 41, art. 42 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 44 alin. (2) și (3), art. 45 alin. (1) și art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale art. 4 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic şi biologic și ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 Pagina 2 din 2 privind organizarea, funcționarea şi componența Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență,

Comitetul Național pentru Situații de Urgenţă adoptă prezenta HOTĂRÂRE:

Art.1 - Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13.04.2021.

Art.2 - Măsurile de prevenire și control a infecțiilor generate de virusul SARSCoV-2, necesar a fi adoptate începând cu data de 13.04.2021, în contextul epidemiologic actual, sunt prevăzute în anexa nr.1.

Art.3 - Se aprobă lista țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, prevăzută în anexa nr. 2.

Art.4 - Anexa la Hotărârea nr. 9 din 11.02.2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, modificată prin Hotărârea nr. 21 din 02.04.2021, se modifică și se înlocuiește cu lista prevăzută în anexa nr. 2.

Art.5 - Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: