24
Mie, Apr

sursă foto: hrmanageronline.ro

Eveniment

Demisie neașteptată la Ministerul Educației.

Este vorba despre subsecretarul de stat Jean Badea, responsabil cu digitalizarea educației și autorul de facto al Strategiei SmartEdu, care a luat această decizie la cinci luni de la numirea sa în funcție.

Nu știu cine va prelua (funcția -n.r.), de altfel ca să fiu onest faptul că în PNRR se propune o reformă în ceea ce privește digitalizarea educației, iar timp de două luni, cât au existat consultări, eu nu am fost întrebat, nici eu nici cei 8 coordonatori care au lucrat la document, am perceput lucrul acesta ca pe un mesaj. Demisia este rezultatul acestui mesaj pe care l-am perceput”, a declarat Jean Badea, într-un interviu pentru Edupedu.ro

Deși inițial a fost membru de partid (PNL), acesta a preferat ulterior să activeze ca expert, renunțând la carnetul de membru de partid. "Am preferat să activez mai degrabă ca expert, decât ca membru al unui partid politic. Deci în acest moment nu sunt membru al nici unui partid politic și nici nu mai doresc", a afirmat fostul secretar de stat.

Întrebat ce planuri are pe viitor, Jean Badea a precizat că se va întoarce la Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB), acolo unde ocupă, prin concurs, funcția de șef al Serviciului de informatizare. "Voi continua activitatea și voi încerca să mă implic și în alte proiecte de construcție, care nu vizează politicul sau administrația centrală", a mai spus acesta. 

Jean Badea a fost numit subsecretar de stat în Ministerul Educației pe data de 17 septembrie 2020. În primele 3 luni de mandat a construit, alături de 18 companii din domeniul IT și comunicații, plus 24 de organizații non-guvernamentale și câteva sute de experți implicați, proiectul de Strategie pentru digitalizarea educației – SmartEdu.

Draftul acestui document propunea, printre altele, introducerea dezvoltării competențelor digitale în învățământul primar de anul viitor, Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a să conțină probă de abilități digitale din 2024. De asemenea, pentru profesori competențele digitale urmau să fie introduse încă din formarea inițială, iar ținta strategiei era ca 90% din populație să fie alfabetizată digital.

 

sursa: realitatea.net

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: