25
Joi, Apr

Eveniment

Joe Biden a anulat interdicții din domeniul imigrației impuse de predecesorul său la Casa Albă, măsuri care nu permiteau lucrătorilor străini temporari și solicitanților de cărți verzi să intre pe teritoriul Statelor Unite, conform Agerpres.

La momentul luării deciziei, fostul președinte Trump motiva prin nevoia de a proteja lucrătorii americani în situația în care rata șomajului crescuse galopant din cauza pandemiei de coronavirus. Joe Biden a respins acest raţionament, printr-o declaraţie oficială făcută miercuri prin care au fost anulate interdicţiile de viză.

Liderul de la Casa Albă a spus că deciziile predecesorului său au împiedicat familii să se reunească în SUA şi au dăunat afacerilor americane.

Biden s-a angajat, anterior, să revizuiască multe din politicile de imigraţie dure ale administrației precedente. Susţinători ai imigranţilor au insistat în ultimele săptămâni pentru ca actualul lider de la Casa Albă să ridice interdicţiile de viză, care urmau să expire pe 31 martie.

În octombrie anul trecut, un judecător federal din California a blocat decizia lui Trump de a interzice acordarea de vize pentru lucrători străini temporari deoarece a afectat sute de mii de companii americane care au luptat în instanţă împotriva acestei politici.

 

sursa: digi24.ro

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: