29
Vin, Mar

sursă foto: scumc.ro

Eveniment

Medicul Valeriu Gheorghiță anunță al patrulea vaccin COVID-19 în România.

Coordonatorul campaniei de vaccinare a anunțat că în luna aprilie ajung primele doze pentru imunizarea populației împotriva coronavirusului. Este vorba despre vaccinul dezvoltat de Johnson & Johnson.

Noul vaccin este produs de compania Janssen, filiala belgiană a gigantului american Johnson & Johnson. Astfel, România va beneficia de patru vaccinuri anti COVID-19, după cele dezvoltate de Pfizer/BioNTech, Moderna și AstraZeneca.

Principala noutate a vaccinului de la Johnson&Johnson este că va fi administrat într-o singură injecție, iar eficacitatea este similară cu cea a vaccinului dezvoltat de AstraZeneca.

Vaccinul Johnson & Johnson așteaptă unda verde de la Agenţia Europeană a Medicamentului, după ce a depus documentația pentru autorizare la sfârșitul lunii ianuarie.

Compania Johnson&Johnson și-a depus documentația la Agenția Europeană a Medicamentului pentru a obține autorizarea. Ne așteptăm ca la jumătatea lunii martie să se elibereze această punere pe piață, ceea ce ar însemna că în aprilie am putea să primim deja primele doze de la compania Johnson&Johnson.

Este un vaccin tot pe bază de vector viral, tot pe adenovirus, de această dată este un adenovirus uman (sub tip 26).

Eficacitatea este similară cu cea de la Astra Zeneca, însă are un avantaj foarte mare, acela că la acest moment se pare că este suficient să administrăm o singură doză de vaccin. Deci simplifică foarte mult procesul de vaccinare. Condițiile de stocare și distribuție sunt similare, cu temperaturi obișnuite pe lanț de frig, de plus 2, plus 8 grade. 

Deci ne va permite accelerarea campaniei de vaccinare și creșterea accesului persoanelor la vaccinare, pentru că în momentul de față am fost puși în situația să frânăm accelerarea campaniei de vaccinare din cauza numărului limitat de doze”, a declarat dr. Valeriu Gheorghiţă, marți, la un post de radio.

Medicul a atras din nou atenția că vaccinarea este esenţială pentru stoparea pandemiei, dar şi pentru ridicarea restricţiilor impuse în această pandemie.

Măsurile restrictive pot fi ridicate dacă avem trei condiţii îndeplinite, să avem un număr foarte mare de populaţie vaccinat, să nu avem tulpini virale circulante şi un al treilea lucru important să avem cât mai multe dovezi a scăderii ratei incidenţei prin vaccinare”, a mai declarat șeful campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță. 

Care este eficiența vaccinului Johnson&Johnson

Vaccinul împotriva COVID de la  Johnson & Johnson a avut o eficacitate globală de 66% în testele clinice efectuate pe trei continente afectate de diferitele variante ale coronavirusului SARS-CoV-2, potrivit companiei americane.

În testele clinice, la care au participat circa 44.000 de voluntari, nivelul protecţiei împotriva formelor moderate şi severe de COVID-19 a variat de la 72% în SUA, la 66% în America Latină. Cea mai mică eficiență, de numai 57%, a fost observată în Africa de Sud, ţară unde a fost detectată și una din noile mutaţii mai contagioase ale coronaviruslui, chiar decât a celei britanice.

Vaccinul de la Johnson&Johnson este administrat într-o singură doză, are o eficacitate de 85% în prevenirea formelor grave ale bolii, conform concluziilor studiilor clinice.

 

sursa: realitatea.net

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: