29
Vin, Mar

Eveniment

Acțiuni ale polițiștilor pentru verificarea legalității deținerii de material lemnos.

1. La data de 21 ianuarie a.c., în jurul orei 14:00 polițiști din cadrul Postului de Poliție Crizbav, au depistat un bărbat, care ar fi tăiat mai mulți arbori, specia fag, din fondul forestier Crizbav, cu intenția de a-i sustrage.

Cu ocazia verificărilor, au fost identificate șase cioate, diverse dimensiuni, care au fost ridicate și predate în custodie unui reprezentant al Ocolului Silvic competent.

În cauză, a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “tăierea fără drept de arbori”, dosar instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

 

2. La data de 21 ianuarie a.c., în jurul orei 14:15 polițiști din cadrul Poliției Municipiului Săcele, au depistat un bărbat care ar fi tăiat unsprezece arbori, specia fag, din fondul forestier Săcele.

Materialul lemnos a fost predat unui reprezentant al Ocolului Silvic competent.

În cauză, a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “tăierea fără drept de arbori”, dosar instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: