25
Joi, Apr

sursă foto: stiridefocsani.ro

Eveniment

Două accidente de muncă au fost raportate în decursul zilei de ieri, 14 ianuarie 2021.

1. "Polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Feldioara efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, “nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și “vătămare corporală din culpă”.

În fapt, la data de 14 ianuarie 2020, în jurul orei 21.30, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că în cadrul unei societăți comerciale, situată pe raza localității Tărlungeni din județul Brașov, a avut loc un accident de muncă.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, un bărbat, fiind în timpul programului de lucru, în timp ce manevra o unealtă, ar fi suferit leziuni la nivelul unuia dintre membrele superioare.

Persoana în cauză a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

2. Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Codlea efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, “nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și “vătămare corporală din culpă”.

În fapt, la data de 14 ianuarie 2021, în jurul orei 12.30, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că în proximitatea municipiului Codlea, județul Brașov, a avut loc un accident de muncă.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, un bărbat, în vârstă de 29 ani, angajat al unei societăți comerciale, fiind în timpul programului de lucru, ar fi suferit leziuni la nivelul unuia dintre membrele inferioare, ca urmare a căderii unei porțiuni dintr-un arbore.

Bărbatul a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Cu privire la acest incident au fost înștiințați reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarul penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor", potrivit unui comunicat de presă al I.P.J. Brașov.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: