29
Vin, Mar

sursa foto: capital.ro

Eveniment

     Taxa de 10 lei pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar nu se va mai plăti de la 1 februarie 2017. Prevederea este valabilă atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice.

Prin  Legea  nr. 1/2017 din 6 ianuarie, privind eliminarea unor taxe şi tarife, a fost abrogată prevederea referitoare la încasarea taxei în cuantum de 10 lei necesară pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar persoanelor fizice şi juridice. Astfel, de luna viitoare, la primirea cererii de obţinere a certificatului de cazier judiciar, nu se va mai solicita chitanţa prin care se face dovada achitării taxei de 10 lei. Pentru a obţine un certificat de cazier judiciar din România, persoanele interesate pot depune, personal, cererea-tip, cu datele complete de stare civilă şi motivată, la orice subunitate de poliție în care există ghișeu de cazier judiciar. Cererea trebuie să fie însoțită de actul de identitate (cartea de identitate, buletinul de identitate, paşaportul, cartea de identitate provizorie şi certificatul de înregistrare a cetăţenilor U.E., carte de rezidenţă, carte de rezidenţă permanentă, permis de şedere temporară sau permanentă, aflate în termen de valabilitate).  Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de regulă, pe loc , este valabil 6 luni de la data primirii şi numai în scopul pentru care a fost eliberat. 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: