19
Vin, Apr

sursa foto: ARHIVĂ

Eveniment

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiști locali și jandarmi, au organizat și desfășurat, cu efective mărite, noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, terase, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun de pe raza județului Brașov.

Activitățile de verificare sunt adaptate permanent de către polițiștii brașoveni, în funcție de datele transmise de către Direcția de Sănătate Publică Brașov privind zonele unde există focare, în vederea limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Astfel, la data de 30 noiembrie 2020, polițiștii brașoveni au verificat 101 societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 17 operatori economici cu privire la organizarea programului de muncă. De asemenea, au fost legitimate aproximativ 3.200 de persoane, verificate circa 140 de mijloace de transport persoane și peste 240 de autovehicule.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 289 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 270 fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 18 pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor și 1 pentru faptă de natură economică.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 45.400 lei.

Totodată, polițiștii au verificat aproximativ 4.000 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov au verificat 27 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 50 de locații. De asemenea, au fost legitimate 202  persoane și au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale în valoare de 4.300 lei.

Jandarmii din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi “Burebista” Brașov au legitimat 30 de personae, au verificat 24 de locații și nu au aplicat nicio sancțiune contravențională.

Pe parcursul desfășurării activităților, polițiștii au continuat activitățile informativ-preventive pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forțele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activități de verificare și instruire cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2.

Solicităm tuturor cetățenilor să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică și să nu se expună la riscuri. Totodată, solicităm respectarea prevederilor H.G. nr. 967/2020, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind nerespectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19 este TELVERDE – 0800800165.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: