18
Joi, Apr

sursă foto+video: I.S.U. Brașov

Eveniment

Un incendiu puternic a izbucnit la acoperișul unei locuințe din Moieciu de Sus.

UPDATE ORA 17:48

Trei persoane cu atac de panică au fost asistate, dar niciuna dintre acestea nu necesită transportul la spital.

Aproximativ 500 mp de suprafață a fost afectată de incendiu. îÎn momentul de față se acționează pentru lichidarea incendiului.

UPDATE ORA 17:25

"Astăzi, 28 noiembrie 2020, în jurul orei 16.00, Poliția Stațiunii Bran a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că la un imobil situat pe raza localității Moieciu de Sus din județul Brașov se desfășoară un incendiu. 

În urma incendiului nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale, respectiv un imobil, care a ars în totalitate și alte două imobile, care au ars parțial, ca urmare a propagării flăcărilor la nivelul acestora. 

Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor izbucnirii incendiului, în cadrul unui dosar penal", potrivit purtătorului de cuvânt al I.P.J. Brașov, agent de poliție Nadia Olaru.

UPDATE ORA 16:59

Din primele informații în locația de la care a pornit incendiu erau persoane cazate, acestea s-au autoevacuat, o singură persoană a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale.

Incendiul s-a extins la alte două locuințe aflate în vecinătate.

ȘTIRE INIȚIALĂ ORA 16:48

"Intervenim la un incendiu ce se manifestă la acoperișul unei locuințe în Moieciu de Sus. Acționăm cu 5 autospeciale de stins incendii cu apă și spumă și o autoscară mecanică.

De asemenea, acționează echipaje de la SVSU Bran, Râșnov și Cristian", potrivit purtătorului de cuvânt al I.S.U. Brașov, Luiza Dănilă.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: