16
Mar, Apr

sursă foto: b1.ro

Eveniment

CJ Braşov trebuie să devină parte în acordul Municipalităţii cu BERD pentru realizarea Noului Spital Regional al Braşovului.

Ministrul Fondurilor Europene, Ioan-Marcel Boloş, a făcut o vizită la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov pentru a vedea proiectele de investiţii, atât cele finanţate cu fonduri europene, cât şi cele finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii, al Companiei Naţionale de Investiţii, respectiv din bugetul propriu al Judeţului Braşov şi aflate în diverse stadii de implementare la această unitate medicală. Gazde i-au fost preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, managerul SCJU Braşov, dr. Călin Cobelschi, şi dr. Cristina Vecerdi, coordonatorul UPU-SMURD Braşov.

Cu acest prilej, ministrul Boloş a declarat că realizarea Noului Spital Regional al Braşovului ocupă un loc prioritar în cadrul proiectelor de sănătate din judeţul Braşov. „Este un proiect care se cifrează la 400 de milioane de euro, având un număr de peste 800 de paturi, un proiect pe care avem toate şansele să-l implementăm în cadrul Facilităţii de Redresare şi Rezilienţă a Uniunii Europene. Este un proiect care va schimba în totalitate calitatea serviciului medical în judeţul Braşov şi am toată încrederea că domnul preşedinte al Consiliului Judeţean şi colegii săi care se ocupă de domeniul sanitar vor face toate demersurile necesare pentru ca proiectul să poată fi dus la bun sfârşit”, a spus oficialul guvernamental.

Mai mult decât atât, ministrul a accentuat ideea că Judeţul Braşov trebuie să devină parte în acordul semnat de Municipalitatea braşoveană cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru realizarea Noului Spital Regional. 

Ministrul a avut discuţii aplicate despre etapele care trebuie parcurse în elaborarea documentaţiilor pentru finanţarea realizării Noului Spital, în cadrul unei întâlniri organizate de preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, la care au participat Allen Coliban - primarul Braşovului, Mihail Veştea - secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, consilierul local George Scripcaru şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.

Oficialul guvernamental a vorbit despre modalitatea de implementare a proiectului prin intermediul încheierii unui parteneriat public-privat cu BERD şi le-a transmis autorităţilor braşovene că pentru a beneficia de finanţările acordate prin Facilitatea de Redresare şi Rezilienţă, care pot ajunge la 250 de milioane de euro, studiul de fezabilitate pentru Noul Spital Regional trebuie finalizat şi depus până în februarie 2021.

Este clar că trebuie să avem studiul de fezabilitate finalizat până în februarie 2021, astfel încât să-l putem depune şi să găsim o formulă asociativă pentru a fi eligibili pe fondurile europene. Având în vedere că s-au conturat deja zece proiecte de noi spitale în întreaga ţară, care ar putea să fie finanţate prin Facilitatea de Redresare şi Rezilienţă, trebuie să fim pregătiţi, să nu ratăm această oportunitate importantă”, a menţionat preşedintele CJ Adrian-Ioan Veştea.

În cadrul întâlnirii cu ministrul Fondurilor Europene au mai fost abordate două subiecte importante pentru municipiul şi judeţul Braşov: extinderea domeniului schiabil şi transformarea Poienii Braşov într-o staţiune pentru patru anotimpuri, respectiv dezvoltarea transportului feroviar metropolitan, inclusiv legarea Aeroportului Internaţional Braşov la reţeaua naţională de căi ferate.

 

Finanţare de 350 de milioane de euro pentru colegiile centenare

Programul ministrului Fondurilor Europene la Braşov a inclus o vizită la Colegiul Național „Andrei Şaguna”, unde au avut loc discuţii cu directorii colegiilor centenare „Andrei Şaguna”, „Dr. Ioan Meşotă” şi „Unirea”, precum şi „Radu Negru” din Făgăraş pe tema oportunităţilor de finanţare destinate acestor unităţi de învămământ. „Este o oportunitate pe care o avem ca ţară, aceea de a trece de la învăţarea clasică cu care suntem obişnuiţi, la învăţarea bazată pe inovaţie, creativitate şi specializare inteligentă. Sunt concepte noi pe care le susţine Comisia Europeană în procesul de modernizare a activităţilor educaţionale”, a explicat ministrul Ioan-Marcel Boloş.

El a menţionat că în prezent se derulează un program naţional cu o valoare de 350 de milioane de euro, în care sunt implicate aproximativ 70 de colegii centenare. „Aceste colegii urmează să fie centrele noastre de educaţie, bazate de inovaţie şi creativitate, şi astfel să punem bazele schimbării de profunzime a ceea ce înseamnă activitatea educaţională. Acest program se derulează în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării”, a încheiat oficialul guvernamental.

 

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: