19
Vin, Apr

sursă foto: oradesibiu.ro

Eveniment

1992 de studenţi voluntari s-au înscris ca voluntari pentru a fi alături de cadrele medicale care se află în prima linie în lupta anti-Covid.

Ca urmare a intrării în vigoare a OUG 197/18.11.2020 privind unele măsuri în domeniul asistenței medicale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, au fost semnate primele ordine de repartizare a studenților voluntari care se vor alătura cadrelor medicale aflate în prima linie responsabile în continuarea îngrijirilor medicale care se impun pacienților infectați cu noul Coronavirus.

Cu sprijinul Consiliului Național al Rectorilor și al conducerii Universităților și Facultăților de Medicină, în ultimele 6 zile de la aprobarea noii Ordonanțe s-au înscris, în mod voluntar, 1992 de studenți, dintre care, 720 au fost repartizați deja, în primă etapă, în 25 de județe.

În perioada următoare vor fi semnate alte ordine de repartizare a studenților voluntari în mai multe unități sanitare din țară” , au anunțat reprezentanții D.S.U. pe pagina de Facebook.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: