19
Vin, Apr

Eveniment

De la începutul pandemiei autoritățile de la nivel național dar și local au încercat să găsească soluții pentru a evita răspândirea virusului COVID-19.

Din păcate, se pare că nici o decizie luată până în acest moment nu a avut un rezultat pozitiv, dovadă fiind numărul de cazuri care este în creștere de la o zi la alta.

În urmă cu două săptămâni autoritățile au luat decizia de a închide piețele considerând că acestea reprezintă un risc mărit de contaminare pentru populație.

Pentru a se evita închiderea totală a acestora, autoritățile locale au încercat să găsească alternative pentru ca producătorii români să își poată vinde în continuare marfa. Măsurile nu par a fi cele mai bune pentru comercianții din piețele brașovene, care se plâng de condițiile existente și de pierderile mari pe care le au în fiecare zi.

Odată cu venirea iernii condițiile vor fi și mai grele pentru piețari, însă aceștia spun că așteaptă ca autoritățile să le întindă o mână de ajutor și să nu îi lase să moară de foame.

 

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: