19
Vin, Apr

sursă foto: digi24

Eveniment

Guvernul pregătește încă o rectificare bugetară, pentru că precedentei i s-au adus modificări importante în parlament, fiind afectate programele de sprijin pentru redresarea economiei.

În privința proiectului de buget pentru anul viitor, Ludovic Orban a dat asigurări că va fi adoptat până pe 31 decembrie și că nu sunt luate în calcul majorări de taxe și impozite, notează RADOR.

Ludovic Orban: „Viitorul buget va ţine cont de realitatea economică din România și va urmări în primul rând să asigure resursele necesare pentru investiții în dezvoltarea infrastructurii de transport, a infrastructurii energetice, a infrastructurii de sănătate publică, a infrastructurii școlare, a infrastructurii de comunicații de care are nevoie. Pe de altă parte, vom prevedea toate resursele financiare necesare pentru a putea asigura plata pensiilor, plata salariilor. De asemenea, va trebui să gândim foarte bine asigurarea părții de cofinanțare care să ne permită absorbția fondurilor europene”.

Mai mult, Orban se întâlnește duminică cu reprezentanți ai DSP și ai Ambulanței București. Întâlnirea cu cei de la DSP are loc la Arena Națională din București. Orban a mai discutat despre evoluția pandemiei și cu primarul Capitalei, dar și cu prefectul și subprefectul Bucureștiului.

 

sursa: realitatea.net


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: