20
Sâm, Apr

sursa foto: ARHIVĂ

Eveniment

Polițiștii brașoveni au întocmit dosar penal pe numele unui tânăr de 28 de ani, pentru două capete de acuzare.

,,La data de 27 octombrie 2020, în jurul orei 09.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 28 ani, care conducea un autovehicul pe DN13, județul Brașov. Conducătorului auto i-au fost solicitate documentele personale, ocazie cu care acesta a prezentat un permis de conducere emis de către autoritățile din Republica Cehă, cu privire la care există suspiciunea că ar fi falsificat. Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, cadrele de poliție au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, la data de 26 octombrie 2020, în jurul orei 12.10, tânărul a fost oprit de către polițiști, iar la solicitarea acestora a prezentat același permis de conducere emis de autoritățile din Republica Cehă. În cauză, s-au întocmit două dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” (2 fapte),  “falsul material în înscrisuri oficiale” (2 fapte) și “uzul de fals” (2 fapte), instrumentate sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.”, spun polițiștii brașoveni într-un comunicat de presă remis redacției.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: