28
Joi, Mar

sursa foto: I.P.J. Brașov

Eveniment

Polițiștii au început acțiunile de căutare după ce un tânăr din Codlea, de 18 ani, a fost data dispărută.

,,Poliția Municipiului Codlea a fost sesizată, la data de 26 octombrie 2020, de către mama unui tânăr, în vârstă de 18 ani din municipiul Codlea, județul Brașov, cu privire la faptul că fiul său a plecat de la domiciliu la data de 20 octombrie 2020 către municipiul București.

Din declarațiile părintelui, a rezultat faptul că acesta s-a deplasat către municipiul București, de unde, la data de 21 octombrie 2020, a plecat de la domiciliul unei cunoștințe, unde se afla în vizită, fără a comunica locul deplasării, iar până în prezent nu a revenit.

Semnalmente: înălțime: aproximativ 1.70 m, față ovală, ochi căprui, păr șaten, scurt, ten măsliniu, constituție astenică, are pe antebrațul stâng inscripția “Alexandra”.

La momentul plecării purta o pereche de pantaloni tip jeans, de culoare neagră, tricou de culoare gri, bluză de trening de culoare neagră, cu mâneci ce prezintă dungi albe, iar în picioare purta pantofi sport, de culoare neagră.

Tânărul nu are asupra sa actul de identitate și telefon mobil.

Persoanele care pot furniza informații cu privire la tânărul în cauză  sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.”, se precizează într-un comunicat de presă al I.P.J. Brașov, remis redacției.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: