20
Sâm, Apr

sursa foto: INFO TRAFIC Brașov

Eveniment

Totul s-a întâmplat în jurul orei 17.30.

,,Astăzi, 25 octombrie 2020, în jurul orei 17.30, pe strada Lungă din municipiul Brașov a avut loc un eveniment rutier, soldat doar cu pagube materiale, în care au fost implicate două vehicule, respectiv o autospecială SMURD și un mijloc de transport în comun. Din primele verificări efectuate a rezultat faptul că autospeciala SMURD ar fi avut semnalele luminoase și acustice în funcțiune. La momentul producerii evenimentului rutier, în autospecială nu se afla niciun pacient. La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. Evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale.”, spun polițiștii.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: