20
Sâm, Apr

sursa foto: ARHIVĂ

Eveniment

România trece duminică la ora oficială de iarnă, ora 4.00 devenind ora 3.00.

Astfel, ziua de 25 octombrie va fi cea mai lungă din acest an. CFR Călători a anunţat că schimbarea orei nu modifică mersul trenurilor în vigoare.

”În noaptea de 24/25 octombrie 2020, când ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie”, a anunţat CFR Călători.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de 25 octombrie 2020, între staţiile de frontieră trenurile vor circula după orele din Mersul trenurilor în vigoare.

România se află în fusul orar 2, iar Timpul Legal Român se aplică din ultima duminică a lunii octombrie până în ultima duminică a lunii martie, când România trece la ora de vară, iar diferenţa faţă de UTC este de trei ore.

Parlamentul European a decis în martie 2019 renunţarea la schimbarea orei, măsură care ar urma să intre în vigoare din 2021, decizia trebuind însă confirmată şi de Parlamentele naţionale.  

Comisia Europeană a realizat, în vara anului 2018, o consultare publică ce a primit 4,6 milioane de răspunsuri, cel mai mare număr de răspunsuri primite vreodată în cadrul oricărei consultări publice organizate de Comisia Europeană. 84 la sută dintre respondenţi au fost în favoarea renunţării la schimbarea sezonieră a orei.

Ţările europene au introdus dispoziţiile privind orarul de vară în secolul trecut pentru a economisi energie.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: