28
Mie, Oct

sursă foto: romaniatv.net

Eveniment

Polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Feldioara efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “violența în familie”.

“În fapt, la data de 16 octombrie 2020, polițiștii au fost sesizați de către o femeie din localitatea Tărlungeni, județul Brașov, cu privire la faptul că soțul său ar fi agresat-o fizic.

Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză, cadrele de poliție au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă, stabilind faptul că, pe fondul unor discuții contradictorii, femeia în cauză, ar fi fost agresată fizic de către soțul său.

În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat, fiind dispusă măsura păstrării unei distanțe de 50 de metri față de persoana vătămată și față de domiciliul acesteia.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea  unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, se arată într-un comunicat trimis de I.P.J. Brașov.